Dezvoltare personală

De ce dezvoltare personală?

În toată literatura de specialitate, conceptul de dezvoltare personală este descris în directă legătură cu dezvoltarea abilităților  fiecăruia de a prelua mai mult control asupra vieții sale, prin înțelegerea mecanismelor gândirii, ale emoțiilor, ale comportamentului, mecanismelor de coping, mecanismelor de comunicare, interrelaționare, sociale, etc.

În prezent la noi în țară încă există multă ambivalență cu privire la participarea la activități de dezvoltare personală, pentru că necesitatea acestei abordări este relativ nouă, a început firav prin anii 2000 și încă beneficiile ei nu au pătruns în mentalitatea colectivă.

Fiind o activitate fără istoric îndelungat nici la nivel internațional, oamenii de știință au pus o serie de întrebări cu privire la necesitatea și eficiența programelor de dezvoltare personală.

Cele mai pregnante întrebări puse în toate mediile sociale au fost;

  • sunt sau nu sunt de ajutor programele de dezvoltare personală?

  • de ce să dau atâția bani pe dezvoltare personală?

  • cum au putut progresa atâtea generații de la începutul omenirii și până azi, fără să investească în dezvoltare personală?

  • cum mă ajută dezvoltarea personală?

Căutând argumente pentru răspunsuri pertinente la cele patru întrebări de bază, cei mai mulți cercetători au ajuns la concluzia că:

  • Programele de dezvoltare personală sunt foarte eficiente, ca dovadă persoanele cele mai influente, organizțiile puternice, companiile uriașe, echipele sportive, politicieni, specialiști din toate domeniile, părinți și copii – afirmă că au avut mari beneficii ca urmare a participării la astfel de programe, ca urmare  au fost dispuși să plătească pentru astfel de servicii – iar în prezent la nivel mondial sumele plătite pe servicii de dezvoltare personală sunt de ordinul miliardelor.

  • Pentru că s-a constatat că avantajele depășesc cu mult investiția făcută – dezvoltarea personală îmbunătățește net calitatea vieții, crește eficiența personală, capacitatea de rezolvare de probleme, dezvoltarea unor mecanisme de coping funcționale, creșterea rezilienței, a încrederii în sine și a sentimentului competenței, reducerea stresului și menținerea pe termen lung a sănătății la toate nivelele existenței. Totuși cel mai mare avantaj al dezvoltării personale îl constituie  dezvoltatea capacității de prevenție. Pentru fiecare în parte dar și pentru societate în ansamblu este mult mai eficient să fii pregătit să previi orice adversitate a vieții.

  • Evoluția generațiilor din zilele noastre nu se mai poate compara sub nici un aspect cu modul în care au evoluat alte generații. Schimbările din trecut au fost mult mai lente, oamenii au avut timpul necesar să le integreze în mentalitatea colectivă, să facă predicții pertinente pe baza lor, să-și adapteze orizontul de așteptări să-și crească reziliența și să-și însușească normele sociale și morale ale epocii lor.

Noi toți trăim acum în plină dezvoltare a erei informaționale, nu suntem pregătiți să facem față schimbărilor, nu mai avem repere clare, nu știm cum să gestionăm cantitatea de informații contradictorii cu care intrăm în contact. Acum viteza de dezvoltare a tehnologiei informației depășește cu mult viteza cu care oamenii se pot adapta la nivel cognitiv, emoțional sau social. Într-un mediu informational aleatoriu, unde informațiile corecte circulă alături de cele cu scop manipulator, devine foarte important ca oamenii să facă alegeri corecte, să ia decizii ferme bazate pe cunoștințe verificate științific. Altfel pot deveni cu ușurință victime ale războiului informațional. De aceea este nevoie ca procesul de dezvoltare personală să se desfășoare constant, în colaborare cu profesioniști acreditați, bazându-se pe surse verificate de informare.

  • O persoană care s-a preocupat constant de dezvoltarea personală, și-a dezvoltat abilități de a-și gestiona din interior experiențele de viață, este mult mai pregătită să recunoască tiparele informaționale de manipulare, să facă față provocărilor atât în viața personală cât și în viața profesională și socială, să crescă copii sificient de puternici, capabili să se adapteze cerințelor și să se dezvolte armonios într-o societate aflată în permanentă schimbare.

 

Copyright INB© 2020 .Toate drepturile rezervate.

Design Munteanu M.Daniela PFA(0733926467)

  • Facebook
  • Twitter
  • YouTube
  • Pinterest
  • Tumblr Social Icon
  • Instagram

secretariatinb@gmail.com

persoana contact Daniela Munteanu

Tel 0733926467